Centrul Regional de Afaceri (CRAFT)

Mediul de afaceri al Timișoarei

În timp ce în multe zone din țară, mediul de afaceri pare să stagneze, Timișoara s-a conturat ca fiind o alegere promiţătoare atât pentru investitorii români, cât și pentru cei străini datorită numeroaselor  oportunităţi existente pe pieţele emergente.

Nivelul investiţiilor directe a atins praguri foarte ridicate încă din 2008 și continuă să evolueze. Mai mult decât atât, faptul că 24% din primii 100 de exportatorii din sectorul auto se află în regiunea de Vest, au făcut ca drumul prin criza economică să fie parcurs cu pierderi minore de locuri de muncă şi fără “porţi închise” în rândul companiilor românești și străine din Timișoara.

Plecând de la aceste circumstanţe favorabile, regiunea de Vest continuă să înregistreze o creştere economică constantă, superioară mediei româneşti şi chiar mai mult, a reuşit să atragă un volum impresionant de investiţii, orientate către sectoare economice dintre cele mai diverse.

De exemplu, în Timiş există cinci parcuri industriale, cu o suprafaţă de peste 200 de hectare; cinci clustere care grupeaza companii din diverse domenii economice, 60 de centre agricole, un parc tehnologic de inovare şi multe alte astfel de infrastructuri de susţinere a afacerilor.

10 motive pentru a investi în Timișoara

Mediul de afaceri actual al Timișoarei este rezultatul mai multor factori care contribuie la stabilitatea economiei și atragerea de noi investitori:

  1. economie regională dinamică
  2. locaţie strategică (legătura cu reţeaua de autostrăzi din Europa Centrală şi de Vest)
  3. proximitate faţă de pieţele occidentale
  4. nivelul superior de calificare a forţei de muncă
  5. mentalitatea cosmopolită şi multilingvismul care caracterizează un important segment din populaţia regiunii
  6. facilităţile fiscale acordate investitorilor străini şi români (în special celor care au înfiinţat unităţi de producţie în parcurile industriale)
  7. importante resurse naturale existente în regiune
  8. spații comerciale accesibile
  9. mediu de afaceri bine dezvoltat și dinamic
  10. posibilitatea de extinderea afacerilor spre alte regiuni importante ale țării

Centrul Regional de Afaceri Timișoara

Timișoara oferă spre închiriere numeroase clădiri de birouri și spații comerciale care vin în întâmpinarea diverselor nevoie ale oamenilor de afaceri. Unul dintre centrele de afaceri care s-au bucurat de o expunere îndelungată dar și de atenția investitorilor autohtoni și străini este CRAFT, Centrul Regional de Afaceri Timișoara.

Situat în inima orașului (la numai 2 km de pensiunea Venus, 6 minute cu mașina), Centrul Regional de Afaceri este cel mai important centru logistic şi de resurse din judeţul Timiş şi regiunea de vest a României.

Conceput la standarde europene, Centrul Regional de Afaceri are ca principal obiect de activitate organizarea și găzduirea unei vaste palete de activități economice, sociale şi culturale de anvergură (lansări de carte, decernări de premii, gale, recepţii, baluri, aniversări, banchete etc.), diverse târguri și expoziții, conferințe și evenimente ale mediului economic actual (seminarii/simpozioane/congrese naţionale şi internaţionale), precum și furnizarea de servicii “business to business”, din care o mare parte revine celor de formare și perfecționare profesională.

Locația este concepută ca o clădire multifuncțională, în două volume principale, pe două etaje, pe o suprafață la sol de cca. 3500 mp, total construită de 5.150 mp și care prin arhitectură, design și dotări oferă spații și servicii pe masura solicitărilor.

Specificațiile Centrului Regional de Afaceri Timișoara

Creat pentru afaceri, CRAFT oferă:

  • 10 săli pentru întâlniri de afaceri, parteneriate, seminarii și instruiri, echipate cu sisteme moderne de prezentare, sonorizare, translație cca. 350 mp
  • spații pentru expoziții amenajate în conformitate cu standardele UFI (Union des Foires Internationales) - cca. 1600 mp interior și 600 mp exterior
  • o sală de conferințe echipată cu sisteme de prezentare multimedia și de traducere simultană cu o capacitate de 250 locuri
  • birouri administrative - cca. 150 mp
  • holuri de acces, depozite, alte utilități necesare
  • poziţie favorabilă în centrul oraşului, acces cu autoturism, tramvai, autobuz
  • 200 de locuri de parcare autoturisme care pot găzdui temporar 4-5 vehicule grele (TIR)
  • acces la internet - 100 Mb/s
  • aer condiţionat
  • servicii de catering
  • servicii specifice organizării de evenimente
  • servicii de alimentație publică ce deservesc evenimentele organizate aici

Ce avantaje oferă CRAFT?

Centrul Regional de Afaceri este un activ al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara, este o organizație non-profit, principalul formator și stimulator de dezvoltare a mediului economic din partea de Vest a țării. Astfel, CRAFT oferă numeroase avantaje persoanelor fizice sau juridice care doresc o expunere mai mare la public:

-localizare urbanistică;

- zonă de mare trafic cu vizibilitate ridicată;

-dimensiuni vaste și logistică favorabilă centrului;

-calitatea serviciilor oferite;

-management performant;

-servicii prompte;

-controlul costurilor;

-experiența și profesionalismul personalului;

Cui se adresează CRAFT?

Centrul Regional de Afaceri Timișoara se adresează unei palete vaste de clienți ce cuprinde atât firme locale, cât şi firme din afara Timișoarei sau din afara țării care doresc dezvoltarea afacerilor.

Ca membru al camerei poți beneficia de o serie de gratuităţi, reduceri importante la tarifele practicate precum şi acces la diferite facilităţi.

De exemplu, CRAFT acordă tuturor persoanelor fizice sau juridice care devin membrii numeroase reduceri care se aplică asupra închirierii spațiilor, fără alte facilități precum construcția standurilor, închirierea echipamentelor audio-video.

- 10% la oricare din serviciile CRAFT pentru firmele membre;

- 10% pentru contracte cuprinse între 5.000 - 20.000 RON;

- 15% pentru contractele peste 20.000 RON.

Date Contact

Pentru a contracta serviciile oferite de CRAFT, poți folosi următăarele date de contact:

Numele companiei: CCIAT

Persoana de contact: Babi Cecilia

Adresa: Piața Victoriei, Nr. 3

Localitate: Timișoara

Județ: Timiș

Telefon: 0374160840

Telefon mobil: 0749274419

Site: http://www.cciat.ro